Imbalsamarea este una din cele mai vechi practici funerare, de fapt este unul dintre acele servicii funerare de baza. Se practica inca din cele mai vechi timpuri cu scopul de a opri (sau intarzia cat mai mult) descompunerea unui corp dupa moarte. Sunt cunoscute metode de imbalsamare inca din Egiptul antic, dar a fost un procedeu folosit de vechii asirieni, sciți, persi… toate marile popoare. La fel, se poate spune despre imbalsamarea ca practica funerara ca era folosita si de catre popoarele din America de Sud, acestea la randul lor cunoscand procedeul.

Se cuvine insa sa remarcam ca imbalsamarea, ca etapa initiala sau inclusa pe parcursul unor grandioase ceremonii funerare, desi a fost cunoscuta de marile civilizatii antice, fiecare dintre acestea avea alte principii, alte metode si folosea chiar si alte substante. Tehnicile variau in functie de conditiile climatice si bogatiile solului in fiecare caz in parte.

Elementul comun al imbalsamarii este acela ca are o motivatie religioasa. Toate ceremoniile funerare erau axate in jurul unui element central, respectiv pregatirea trupului pentru a trai dincolo de moarte. Absolut toate imbalsamarile erau un element funerar ce avea acest scop, asigurarea defunctului ca va avea acces la viata vesnica, desi viziunea asupra felului in care se realiza aceasta etapa funerara era diferita de la o religie la alte, in cele mai multe cazuri existand foarte putine lucruri in comun.

Poate ca un stil aparte al ceremoniilor funerare era in Grecia antica, unde nu se practica imbalasmarea ci incinerarea.

Se poate spune ca imbalsamarea, ca obisnuinta a marilor servicii funerare ce constau de multe ori in ceremonii fastuoase, a cunoscut de-a lungul timpului succese remacabile. Astfel, sunt cunoscute cazurile celebre de imbalsamare a unor personalitati binecunoscute, amintim doar pe Lenin, Mao Zedong sau Eva Peron.

Sa mai spunem despre imbalsamare, privita sub aspectul spectacolului funerar, ca durata acesteia tinde sa se reduca in permanenta. Astfel, daca in timpul ceremoniilor funerare din Egiptul antic, de exemplu, imbalsamarea dura 70 de zile, astazi datorita conditiilor noii societati totul se termina in maxim cateva ore.

Imbalsamarea ca serviciu funerar contemporan

Fundamentul serviciului de imbalsamare modern si contemporan, reprezinta o practica a unui ceremonial funerar definitivat in mare parte la inceputul secolului XX. Desi scolile medicale, inainte de razboi, se bazau pe diverse metode europene de conservare a corpurilor moarte in scopuri de instruire, cei mai multi oameni nu au avut nicio cunostinta a procedurii de imbalsamare si detestau orice interventie nenaturala in procesele organice ale organismului in descompunere. In perioada interbelica integritatea corpului mort era o chestiune practic necunoscuta pentru neinitiati.

In fapt, imbalsamarea ca practica funerara a fost dintotdeauna apanajul unor persoane bine instruite, era o indatorire cu aspecte sacre si pusa la adapost de ochii indiscreti.

Astazi imbalsamarea se bazeaza si respecta teoriile contemporane despre sanatatea publica si salubrizare, multi sustinand ca organismele imbalsamate nu mai reprezinta o amenintare pentru sanatatea umana a unei comunitati, lasand corpurile sa putrezeasca in pamant in mod natural.

O alta caracteristica a imbalsamarii este estetica moderna funerara, de a oferi cadavrului un aspect mai placut, bine conservat si putand fi vizibil ochilor. In cele din urma imbalsamarea pare sa raspunda intr-un anumit nivel, la nevoile si dorintele oamenilor dintr-o comunitate etnica, rasiala si religioasa, iar procedeul ca practica funerara a fost adaptat in toate religiile contemporane, mai mult, fiind imprumutate cunostinte tehnice de la o cultura la alta..

Imbalsamarea este o metoda de conservare temporara a corpului, pentru a face mai usor transportul corpului pe distante lungi si pentru a lasa rudelor suficient timp de a programa si organiza serviciile funerare, permitand corpului sa fie vazut dintr-un sicriu deschis. In plus fata de conservare, imbalsamarea ajuta la protectia impotriva riscurilor pentru sanatate. Imbalsamarile sunt facute de tehnicieni atestati si sunt facute de asemenea in cele mai multe cazuri de pompele funebre, acestea din urma detinand practic un fel de monopol al serviciilor funerare in ansamblul lor.

Pentru imbalsamarea organismului se injecteaza o substanta chimica de conservare a sistemului circulator. Folosind un aparat special sangele este indepartat si inlocuit cu fluidul de imbalsamare. Aceasta metoda este impusa de lege si se efectueaza de catre personal autorizat, ce este pus la dispozitie de catre firma funerara la cererea expresa a rudelor decedatului.

In urma acestei operatiuni este eliberat un certificat de imbalsamare cu mentiunea ca decedatul poate fi transportat pe o distanta mai mica de 30 de km si depus la capela. Conform legii 102/2004 imbalsamarea nu mai este obligatorie daca familia hotareste sa nu depuna corpul in spatiul public sau sa-l transporte pe o distanta mai mica de 30 km.

Refrigerarea poate pastra de asemenea corpul, dar nu este o metoda de imbalsamare.

In incheiere, sa mai spunem despre imbalsamare ca in marile aglomerari urbane incepe sa-si piarda din importanta, ceremoniile funerare traditionale incepand sa fie destul de serios schimbate in esenta lor, in sensul ca incinerarea tinde a deveni un serviciu funerar preferat.

Compania Funerara ofera servicii funerare non stop in Bucuresti si colaboreaza cu medici legisti care va ajuta sa indepliniti rapid formalitatile cerute de lege.

Abia atunci cand moare cineva din familie ne dam seama, pentru prima oara, cu adevarat ce inseamna notiunea de serviciu funerar. Sintetic, este vorba de acel ajutor pe care-l asteptam, este vorba de ragazul pe care-l putem obtine pentru a medita, pentru a rememora momentele trecute, pentru a sta de vorba mai mult cu neamurile care vin la noi, cu care sa vorbim si sa ne amintim despre cel care a murit.

Serviciile funerare, daca sunt facute profesionist si avem norocul sa stim sa le alegem, cu siguranta ca ne vor face despartirea mai usoara de persoana pe care tocmai o pregatim pentru cea din urma calatorie. Calatorie pe care o cunoastem, aici pe Pamant…

In fapt, pentru a sti la ce sa ne asteptam cand avem de-a face cu astfel de evenimente niciodata nu putem fi pregatiti pe de-a-ntregul. Si cum am putea fi pentru aceasta ultima calatorie, despre care nu stim mare lucru, ce este si cum se desfassoara, despre care avem insa un bagaj impresionant de traditii, obiceiuri si, iata, foarte multi care sunt dornici de a ne consilia in acest sens. Evenimentul funerar in sine este o mare incercare, pe care o trecem pana la urma, dar depinde cum…

Moartea ca o calatorie

Toate obiceiurile romanesti (si nu numai ale noastre, practic in toata lumea crestina) pe care le intalnim la inmormantari provin dintr-un singur mare motiv: interpretarea mortiii ca pe o calatorie. Mai mult, moartea ca o calatorie, ritualul funerar in sine are cam aceeasi conotatie si la evrei. Da, viziunea aceasta de pregatire a ultimei calatorii a celui decedat se desfasoara doar in acest sens. Lasand sentimentalismul la o parte, asa s-au nascut si serviiile funerare, din nevoia de a inlocui eforturile familiei, de a-i da acesteia putinta de a se reculege. Cpci ravasit de durere fiind, nimeni nu mai judeca asa cum trebuie…

Asadar, sistemul de credinte si de valori romanesti actioneaza in acest sens: Pentru trecerea din lumea cu dor in cea fara de dor, din lumea cu mila in cea fara de mila.

Nimeni nu stie cand vine moartea, iar pentru a ne da de stire intr-un fel sau altul, oamenii au inventat semnele si superstitiile. Ne moare cineva cand cade o oglinda, cand simtim un aer rece, aflam din urletul cainilor, cad stelele sau auzim cucuvele. Sunt acel tip de servicii funerare vituale pe care nu le platim, si cum am putea sa platim pentru ceva ce oricum vine!? De exemplu pentru un vis, un vis urat care ne spune ca o sa moara cineva… de ce sa dai bani?

Asadar, daca moartea tot vine, atunci sa ne pregatim pentru a o face mai usoara, sa pregatim cea din urma calatorie. Asa a aparut nevoia de a asculta ultima dorinta a muribundului si de a-i promite ca vom face cum vrea el. De aceea se da o ultima tigara condamnatului la moarte. Acestea sunt si ele niste servicii funerare, pe care ne simtim datori de a le face fiecare dintre noi. Fara bani, doar pentru a se putea pleca in calatoria cea de pe urma si in speranta ca si noi, la randul nostru, vom avea parte de aceleasi servicii.

Respectam ultima dorinta, nu neaparat ca este inscrisa sau nu intr-un testament, ci poate tocmai de teama ca mortul s-ar putea intoarce printre noi. Ca s-ar putea face strigoi si sa ne tulbure viata. Ne este teama ca totul se va razbuna, ca daca noi nu respectam, nici noi nu vom fi respectati. Indeplinirea acestei ultime dorinte este serviciul funerar suprem, este chintesenta tuturor obiceiurilor si datinilor. Ultima dorinta a mortului este ca o lege.

Anuntul mortuar

Imediat cum inchide ochii cineva ne simtim datori sa anuntam moartea acestuia. Se trag clopotele intr-un anume fel, se suna din bucium sau se pune naframa neagra in poarta casei. Sa stie toata lumea si astfel sa se dea sau sa se mai ia din durerea familiei.

Cand moare cineva i se aprinde o lumanare. Mortul se spala si se imbraca in straie noi, ca Isus intr-un giulgiu nou. I se taie unghiile, parul… iar toate se pun intr-o punguta in siciru, in zona capului. Bratele incrucisate pe piept, semnul rugaciunii. Palmele-i strang o icoana, o cruce de lemn sau de ceara. Si mai este toiagul, de fapt o lumanare de ceara lunga si subtire. Cat un stat de om. Aceasta este impletita si incolacita in spirala, sta la capul mortului. Ea trebuie sa arda cat tine popa slujba. Trebuie sa lumineze pana-si termina popa de citit.

Camera unde se face toaleta mortului este mai speciala. Se acopera oglinzile, iar in unele regiuni toate oglinzile din casa.

Nu va bateti capul cu de unde faceti rost de toate astea, o firma de servicii funerare va scapa intotdeauna de astfel de probleme. Daca sunteti in cautare de servicii funerare Bucuresti, Compania Funerara ofera servicii all inlclusive.